Îl mai țineți pe Dinu Patriciu, cândva promotor de seamă al capitalismului românesc? Viața personală și afacerile l-au trecut de ceva vreme în rândul prematur uitaților. Anii când cu o simplă vorbă și-o strângere de mână construia o afacere de neimaginat e greu de crezut să se mai întoarcă vreodată. Rămâne un personaj memorabil, un liberal pur-sânge, cam prea libertarian și care tocmai de sfaturile sale n-a ținut cont. Un fel de-a nu fi profet în țara ta.
De Patriciu se leagă și prima recunoaștere pe față, în forță a răspândirii finanțărilor politice peste hotarele propriilor convingeri. Era o dovadă despre cum interesele precumpănesc, aruncând vorbele electorale într-un derizoriu valabil și nu știu cât de luat în seamă prin toată lumea. El a făcut și mecenat în adevăratul sens al cuvântului. Astăzi nu-l mai pomenește aproape nimeni. Peste sistemul de burse, peste fundațiile sale reunite parcă s-a așternut colbul istoriei.
Am regăsit și în această toamnă, ca-n fiecare an pe 17 septembrie, texte și gânduri scrise de nedespărțitul său partener politic Horia Rusu. Nu e prima dată când îl evoc și e păcat că liberalii înșiși nu fac mai mult pentru consolidarea moștenirii sale politice. Dar ca acuma parcă n-a fost niciodată mai rău în rândul celor care afirmă că țin dreapta sus. Urmăresc discursurile, declarațiile și intervențiile liberalilor și mă întreb cum au uitat așa de repede? Mintea lor pare în pauză, cuvintele îi ocolesc, umorul altădată rafinat zace răpus sub accente de grobianism spoit. Suntem în plin sezon de libertate în exprimare și manifestare, unii trăgând nădejde la o victorie a libertății, fie ea și pentru cauza de la Roșia Montană. Nu îndrăznesc să formulez ori să duc mai departe acuze despre cine subvenționează manifestanții, dacă într-adevăr o face cineva. Ilogica logică românească ar spune că e cine nu te-aștepți, ca 
după modelul recunoscut odinioară de Patriciu. De-asta o rostire veche a lui Horia Rusu sună tare nefiresc pentru cei cu săgeata: „Libertatea nu poate fi în întregime realizată decat dacă liberalii există în număr mare, pentru a-i conduce pe oameni pe calea dreaptă. Este naiv și simplist să crezi că libertatea va învinge prin aducerea unor creatori de opinii care vor convinge masele, după care statul își va lua jucăriile și va pleca”. Nu de alta, dar aproape prefigurându-l pe Crin Antonescu de astăzi, Horia spunea cândva, după o fuziune liberală: „Provin din PL 93, un partid mic cu ambiții mari și am ajuns în PNL, un partid mare cu ambiții mici. Uneori, chiar am impresia că partidul nostru are un caracter preponderant feminin. Căci, pe de o parte, în relațiile cu partenerii e sfios, ezitant, indecis, inconstant, chiar casnic, iar, pe de altă parte, e măcinat în interior de intrigi, bârfe, răzbunări pasionale. Cred că a sosit momentul ca PNL să devină bărbat.” N-a apucat, firul vieții s-a rupt pe 29 ianuarie 2001. Faza-i că urmașii lui din partid nu arată c-ar avea vreun gând serios. Dacă învăța ceva de la Horia, Crin s-ar fi cuvenit măcar s-o invite pe Vanessa Redgrave, proprietară și ea de 1 mp teren la Roșia Montană din 2006, să vină la acțiune. Marea doamnă a teatrului și filmului mondial știe a se purta, știe a vorbi, știe ce-i aia proprietate, chiar și onorifică. Alții doar ne fac din vorbe, și nu de dragul libertății. Lăsată ca o dâră periculoasă, pacea politică de moment, adică o convenție aurită ca o roșie de munte și acceptată de Antonescu, emană suficientă cianură, o „soluție finală” consacrată.
Viorel COSMA
